Anul nou chinezesc este asociat cu multe simboluri si obiceiuri. Fiecare simbol isi are locul sau aparte si importanta sa. Fiecare simbol chinezesc al Anul Nou ascunde o insemnatate adanca, aducand prosperitate si fericire in vietile oamenilor.
Anul lunar chinezesc se bazeaza pe ciclurile lunare si este construit intr-un mod diferit fata de cel solar occidental. Calendarul arata atat datele celui gregorian (occidental), cat si pe cele ale calendarului lunar chinezesc. Datele gregoriene sunt scrise cu cifre arabe iar cele chinezesti, cu numerele chinezesti.
Unul dintre simbolurile mereu prezente in festivitatile de anul nou sunt florile. Ele joaca un rol foarte important in decoratiile concepute special pentru aceasta ocazie. Pe vremuri se foloseau foarte des in ceremonii si in viata de zi cu zi produsele luate direct din natura. Florile asociate cel mai mult cu anul nou sunt floarea de prun si narcisa de apa. Florea de prun reprezinta curajul si speranta.
Ea se deschide in toata splendoarea ei la sfarsitul iernii pe ramurile aparent lipsite de viata. In arta chinezeasca, floarea de prun este asociata cu intreaga perioada a anului in care iarna se instaleaza, nu doar cu Anul Nou.
Narcisa de apa este un simbol atribuit norocului si succesului. Aceasta delicata planta infloreste tocmai in preajma acestiu eveniment iar daca se intampla sa infloreasca exact in ajun, va aduce prosperitate in toate cele 12 luni ale anului care va veni.
Exista obiceiul de a oferi bani copiilor si adultilor tineri de Anul Nou, in spiritul cadourilor ce se daruiesc de sarbatori. Plicul poarta denumirea de ,,lai-see’’, fiind numit si ,,hong-bao’’, un simbol important si el in ceremonia Anul Nou. Asta insa nu exclude obiceiul schimbului de cadouri intre familii si prieteni.
Pentru a avea noroc in noul an, cuvantul ,,fook’’ (insemnand si ,,destin’’ in limba chineza) este afisat in multe magazine si case. Este scris de obicei pe o foaie rosie in forma de romb. Se presupune ca este un simbol aducator de noroc.
Poeziile de primavara represinta un simbol chinezesc al anului nou foarte vechi si are o importanta traditionala. Poeziile ritmate sunt scrise in mod traditional cu cerneala neagra pe hartie rosie. Sunt afisate in fata magazinelor si raman acolo doua luni de obicei. Ele exprima urari de bine si noroc pentru anul care vine. Exista o foarte mare varietate in scrierea acestor poezioare in functie de situatie. Un magazin va afisa o poezioara care face referire la ramura comertului in care se incadreaza afacerea respectiva. Poezioarele care ureaza ,,Un an nou fericit” si ,,succes in educatie” sunt portivite pentru o scoala.
Mandarinele, portocalele si pomelo sunt si ele simboluri ce apar des pe fundalul ceremoniei intampinarii Anului Nou. Mandarinele si portocalele se gasesc in multe case si magazine, caci mandarinele sunt un simbol al norocului iar portocalele aduc prosperitate. Ele si-au dezvoltat intelesul prin jocurile de cuvinte, cuvantul mandarina auzindu-se la fel cu cel pentru ,,noroc’’ in limba chineza, iar cuvantul desemnand portocala se aude la fel ca cel pentru ,,prosperitate’’.
Multe familii tin o tava plina de fructe uscate, dulciuri si bomboane pentru a-i intampina pe oaspetii si rudele care vin in vizita. Aceasta tava se numeste ,,chuen-hop’’, sau ,,tava adunarii laolalta’’. Acest simbol tipic anului nou era facut inainte din 8 compartimente, fiecare fiind umplut cu un produs comestibil avand semnificatia lui in contextul intampinarii noului an.
Zodiacul chinezesc este o simbolistica foarte importanta legata de Anul Nou. Ciclul de 12 animale care guverneaza cate un an, pe rand, era o metoda populara chinezeasca de a numi noul an. Animalul care guverneaza un anumit an va influenta caracterul nou nascutilor, dar si evenimentele care se desfasoara pe plan mondial. Anul 2009 va fi anul boului iar cei care se vor naste in acest an vor avea un simt estetic foarte dezvoltat, vor fi loiali si ascultatori. Pe de alta parte, vor avea tendinta de a fi incapatanati si asociali.